O știți pe Ana, fetița curajoasă? Probabil că nu. Nici noi nu o știam, până când am auzit această nouă poveste. Povestea unei aventuri de familie.
Se spune că pe un vârf de munte trăia o copilă blondă și frumoasă. Nu se știe cum s-a întâmplat, dar fetița din poveste nu avea o familie. Ea locuia de una singură într-o căsuță micuță și cochetă, plină cu jocuri și jucării. Atunci când se plictisea de jocurile din casă, fetița își lua sania și ieșea la derdeluș. Avea o viață liniștită, fără griji.
Și totuși, ceva îi lipsea. Toate vietățile din jurul ei aveau o familie a lor. Iepurașii cei fricoși aveau frățiori și părinți. Ursuleții se încălzeau fericiți în blănița mamei. Până și veverițele chicoteau de zor alături de neamul lor gălăgios.
Dar o zână bună veghea asupra Anei. De ce spunem asta? Păi, căsuța ei era magică, cu o cămară specială. Acolo Ana găsea, în fiecare dimineață, ca prin magie, mâncărurile preferate: brioșe cu banane, plăcintă cu dovleac, supă de pui, compot de ananas și multe altele. Iar coșul de rufe era și el de ajutor. Trebuia doar să își pună lucrurile murdare în coș. Peste noapte hăinuțele ajungeau curate și călcate înapoi în șifonier.
Dar deși nu îi lipseau haine, mâncare, căldură, jocuri sau jucării, Ana era tristă. Doar o familie adevărată o putea face fericită. Într-o bună dimineață, Ana se hotărî să plece în căutarea unei familii. Avea nevoie să se simtă lângă oameni asemeni ei. Își luă rucsacul în spinare, în care nu a uitat să pună provizii pentru un drum lung.
Și uite așa micuța curajoasă porni într-o aventură. Încuie bine casa, luându-și la revedere și mulțumindu-i pentru îngrijire. Își trase bine pe urechi căciula blănoasă, își potrivi mănușile și ghetele de iarnă, și începu sa fredoneze un cântec vesel pentru drum.
„Ura-ura chiar acum
Eu o să pornesc la drum
Câte-un pas micuț grăbesc
Frățiori vreau să găsesc
Și-o mămică iubitoare
Chipul ei rază de soare
Și-un tătic ghiduș de fel
Ca să mă tot joc cu el”
Tot cântând în jocul ei, nu observă că un urs se uita la ea trist de pe un buștean.
“Bună dimineața, fetiță frumoasă! Unde mergi așa de veselă?”
“Buna dimineața, ursule! Merg să îmi caut o familie”
“Familie? Nici eu nu am familie. Pot veni cu tine?”
“Sigur că da. Haide! Drumul e mai ușor în doi!”
Și porniră mai departe, fredonând împreună veselul cântecel. Deodată sunt întrebați:
“Bună dimineața! Încotro așa veseli?”
O blândă căprioară îi privea timidă.
“Buna dimineața, căprioară dragă! Mergem să ne căutăm o familie.”
“Familie? Nici eu nu am familie. Pot să vin cu voi?”
“Sigur că da. Haide! Drumul e mai ușor în trei!”
Și uite așa cântecelul lor era din ce în ce mai zgomotos și mai vesel.
“Bună dimineața! Încotro așa veseli?” îi întrebară din senin două veverițe jucăușe.
Nu se puteau stăpâni din joacă, și de-abia au auzit răspunsul noii găști de excursioniști.
“Bună dimineața, veverițe dragi! Mergem să ne căutăm o familie.”
“Familie? Nici noi nu avem familie. Putem să venim cu voi?”
“Sigur că da. Haideți! Drumul e mai ușor în cinci!”
Și în curând prietenii cântau cu foc, făcând scheme de dans care mai de care mai trăznite și amuzante. Râdeau cu gura până la urechi, iar drumul nu le mai părea deloc anevoios.
Dar iată că se și înnoptă. Cei cinci aventurieri aveau nevoie de un loc în care să doarmă și să se încălzească. Nu știm cum se făcu, dar în spatele unor copaci se întrezărea o cabană. Ferestrele erau luminate și pe coș ieșea domol un fum de sobă.
“Uitați prieteni! Poate dormim la noapte în acea căsuță! Să mergem să vedem!”
Dar căsuța părea nelocuită. Sau poate proprietarul tocmai plecase în vreo călătorie și uitase să stingă lumina. Oricât au bătut la ușă, nimeni nu le-a răspuns.
“Cred că nu se supără nimeni dacă ne odihnim și noi puțin. Mâine dimineață vom pleca în zori. Nu înainte să ne facem patul, bineînțeles. Haideți să intrăm!”
După atâta joacă și drum lung, cei cinci au adormit imediat, chiar și fără poveste de culcare. Dar somnul lor nu era un somn obișnuit. Aceea era căsuța unei vrăjitoare rele din acel ținut. Și orice călător înnopta acolo cădea într-un somn adânc. Însă atunci când soarele răsărea și somnoroșii se trezeau, se vedeau transformați în… șoricei. De ce în șoricei? Nu știm, însă vrăjitoarei i se părea tare distractiv.
Ana dormea și ea profund alături de prietenii ei. Iar vrăjitoarea abia aștepta dimineața. Avea să își completeze colecția cu încă cinci șoricei. Ca prin vis, Ana simți razele lunii cum îi mângâie obrăjorii. Și un cântec cunoscut îi răsună la urechi:
„Ura ura chiar acum
Eu o să pornesc la drum
Câte-un pas micuț grăbesc
Frățiori vreau să găsesc
Și-o mămică iubitoare
Chipul ei rază de soare
Și-un tătic ghiduș de fel
Ca să mă tot joc cu el”
Dar zâna cea bună îi mai șopti:
“Hai, trezește-te copilă,
Vrăjitoarea o să vină,
Dacă vrei să o învingi,
Din culcuș să te ridici,
Și la timpul potrivit,
Asta trebuie rostit:
Ba da bim, ba bim, da dum!
Totul să se facă scrum!
Ba da bim, ba bim, da dit!
Familie mi-am găsit!”
Somnoroasă, Ana se ridică din culcuș tocmai înainte de răsăritul soarelui. Chiar atunci apare și vrăjitoarea cea rea. Voia să vadă dacă vraja ei a funcționat. Fără să se gândească prea mult, fetița rostește cuvintele magice din vis:
“Ba da bim, ba bim, da dum!
Totul să se facă scrum!”
La sfârșitul acestor cuvinte, vrăjitoarea se împrăștie ca un nor de cenușă, iar casa în care se adăpostiseră dispăru și ea. În aer rămase miros de fum.
„Ba da bim, ba bim, da dit!
Familie mi-am găsit!”
Cei patru prieteni somnoroși se trezesc în sfârșit din visul adânc. Doar că… ce să vezi… ursul se transformase într-un tătic, căprioara într-o mămică, iar cele două veverițe, în doi copilași năzdrăvani, un băiețel și o fetiță. Câtă fericire!
Soarele apărea încet pe cer, încălzind aerul și anunțând o zi perfectă în familie!
Și-uite așa am povestit,
Ceva nemaiauzit!
Sper că ți-a plăcut, copile,
Și să povestim cu bine!