Povestioare Vesele

Unele animale sunt înzestrate de natură cu o eleganță și frumusețe aparte. Așa este și cazul girafelor. Înalte, blana cu un colorit deosebit, ochii mari și gene întoarse, gâtul lung și puternic. Și cum știu și ele că sunt admirate, se plimbă grațioase prin savană, parcă ar fi niște capete încoronate.

Girafa de care vă povestim era întocmai suratelor ei. Nu ieșea niciodată la plimbare fără să se uite în oglindă. Își potrivea mereu mărgelele verzi la gât, își dădea cu parfum de levănțică iar mini-poșeta ei cu farduri era nelipsită din orice împrejurare. Uneori își punea chiar și pălărie.

După cum v-ați dat seama, era mereu foarte ocupată. Toate aceste pregătiri necesitau timp, dar ea nu concepea că ar putea să fie altfel.

Într-o  noapte, girafa a avut un vis neobișnuit. Se făcea că era gâdilată și râdea cu poftă. Atât de mult i-a plăcut, încât și când s-a trezit a continuat să râdă. Până când a uitat de ce râdea și s-a oprit. Mirată, și-a spus?

“Nu îmi amintesc când am râs ultima dată. Oare am râs vreodată? Nu cred. Și totuși e un sentiment foarte plăcut, de parcă întreg corpul mi s-a bucurat dintr-o dată. Cum să fac să mai râd din nou?”

Deși a încercat să se gâdile nu a reușit să râdă. Trebuia să găsească o altă modalitate. Dar era hotărâtă să afle cum să o facă. Cineva trebuia să o învețe.

După ce s-a pregătit pe îndelete cu toate accesoriile de înfrumusețare, a ieșit la plimbare.

Primul animal întâlnit a fost o gazelă timidă.
“Bună ziua doamnă gazelă! Ma puteți ajuta cu o problemă?”
“Dacă îmi stă în putere sigur că da!” i-a răspuns blânda gazelă.
“Cum aș putea să râd? Nu am mai făcut-o până acum și nu știu cum!”
“Nu știi cum să râzi? Păi nu m-am gândit vreodată cum vine râsul, dar eu râd cel mai mult atunci când fac ceva distractiv și amuzant, cum ar fi un joc.”
“Un joc? Dar eu nu am timp de jocuri!” a zis girafa și a plecat mai departe.

Apoi s-a întâlnit cu o zebră jucăușă.
“Bună ziua doamnă zebră! Mă puteți ajuta cu o problemă?”
“Dacă îmi stă în putere sigur că da!” i-a răspuns zebra.
“Cum aș putea să râd? Nu am mai făcut-o până acum și nu știu cum!”
“Nu știi cum să râzi? Păi nu m-am gândit vreodată cum vine râsul, dar eu râd cel mai mult atunci când sunt cu prietenii mei.”
“Prieteni? Dar eu nu am timp de prieteni!” a zis girafa și a plecat mai departe.

În cale i-a ieșit și o hipopotămiță.
“Bună ziua doamnă hipopotam! Mă puteți ajuta cu o problemă?”
“Dacă îmi stă în putere sigur că da!” i-a răspuns hipopotămița.
“Cum aș putea să râd? Nu am mai făcut-o până acum și nu știu cum!”
“Nu știi cum să râzi? Păi nu m-am gândit vreodată cum vine râsul, dar eu râd cel mai atunci când citesc lucruri amuzante!”
“Citit? Dar eu nu am timp de citit!” a zis girafa și a plecat mai departe.

Și totuși ce era de făcut? Îi trebuiau jocuri, prieteni, cărți. Iar ea nu avea de niciunele. Și mai ales nu avea timp pentru ele.

O antilopă gnu a observat-o tristă și a întrebat-o dacă vrea să joace un joc. Deși într-o alta zi i-ar fi răspuns că nu are timp, azi girafa a acceptat.

“Numește un animal”, i-a zis antilopa.
Girafa s-a gândit la gazelă.
“Acum numește un alt animal!”
Girafa și-a amintit de zebra.
“Și acum al treilea!”
A fost simplu să se gândească și la hipopotămiță.

“Bine, acum gândește-te la cel de-al patrulea! i-a zis antilopa. Are capul de gazelă, corpul de zebră și picioare de hipopotam!”

Această imagine alandala i-a provocat girafei un râs teribil. Se ținea cu mâna de burtă și nu se mai putea opri. Curioase, gazela, zebra și hipopotămița s-au apropiat și ele. Auzind de animalul imaginat de girafă au început și ele să râdă, dar și de râsul contagios al girafei. Și cum se potoleau dintr-o glumă, începea o alta. Și au tot ținut-o așa până târziu. Căci așa e cu râsul și prietenia, e greu începutul, dar apoi lucrurile vin de la sine.

Seara, când a ajuns acasă, girafa s-a uitat în oglindă. Dar nu s-a mai recunoscut. Un accesoriu minunat îi lumina întreaga față. Zâmbetul. O făcea mai frumoasă ca niciodată.

Și pentru a nu-și pierde noul antrenament de râs dobândit, a luat cu ea în pat cartea comică împrumutată de prietena hipopotămiță. Mâine grupul avea să se întâlnească din nou, iar girafa voia să “aibă glumele la ea”.