Într-o zi cu soare, familia noastră a pornit la plimbare spre casa bunicilor. În drumul plin de lumină și verdeață, care se derula pe geamurile mașinii, privirea copiilor s-a oprit pe câmpurile pline cu niște flori frumoase, înalte și foarte galbene. Câmpurile cu floarea-soarelui.
– Mami, știi care este floarea mea preferată? întreabă Diana.
– Care este aceea, draga mea?
– Floarea-soarelui, desigur!
– Daaa, și mie îmi place, este o floare frumoasă, dar și utilă! răspunde mama.
– Utilă? Cum adică? întreabă Mihai.
– Adică este foarte folositoare omului! îi răspunde Maria, plină de înțelepciune. Din semințele de floarea-soarelui se extrage uleiul pe care oamenii îl folosesc în prepararea mâncării sau chiar în fabricarea săpunurilor.
– Aaa, am înțeles acum. Dar ce nume interesant are, floarea-soarelui…
– În grai moldovenesc i se spune și “răsărită”, iar în alte zone i se mai spune “soreancă”. Dar ce e și mai interesant, este că această plantă este nativă din America.
– Nativă, ce înseamnă nativă? întreabă gânditoare Diana.
– Adică acolo a apărut prima dată, pe continentul american.
– Dar eu mai am o întrebare, de ce floarea-soarelui se uită după Soare? De ce își schimbă poziția ba la răsărit, ba la apus, și mereu privește înspre el? adaugă Mihai.
– Hmmm, asta este o întrebare pentru bunicul. O să îi placă să îți povestească Legenda Florii-Soarelui! răspunde mama zâmbitoare.
După scurt timp se vede satul bunicilor, apoi strada bunicilor, căsuța bunicilor și, iată-i și pe bunici, care ne așteptau în poartă zâmbitori.
– Bunicule, bunicule, care este Legenda Florii-Soarelui? întreabă nerăbdător Mihai.
– Ei, Mihăiță, e o poveste un pic mai lungă, dar hai să despachetam mai întâi bagajele. Ne vom așeza apoi pe banca noastră preferată de la umbra teiului și o să îți spun Legenda.
– Și eu, și eu vreau să știu! spune Diana.
– Sigur, drăguța mea, mergem cu toții acolo. Bunica ne va aduce limonadă și noi vom povesti.
După ce bagajele au fost puse la locul lor, copiii și bunicul s-au așezat sub tei, sorbind recunoscători din delicioasa limonadă.
Odată, demult, începu bunicul, floarea-soarelui era o plantă ca oricare alta. De la primele raze ale soarelui și până când acesta apunea, planta rămânea mândră și semeață. Privea sutele de insecte zumzăitoare sau mlădierea celorlalte plante de pe câmp în adierea vântului. Zilele semănau unele cu altele și treceau în pace și liniște. Însă, într-o dimineață, ceva neobișnuit s-a întâmplat. Undeva, din depărtare, se auzea un minunat tril de pasăre. Cântecul se apropia din ce în ce mai mult, iar florii noastre i se părea că vine chiar din direcția soarelui. Pe măsură ce se apropia sunetul și creștea în intensitate, floarea-soarelui a deslușit o minunată pasăre cu penaj viu-colorat. Capul îi era galben, cu o urmă turcoaz care pornea de la cioc și se continua spre creștet. Aripile îi erau colorate în verde și albastru, iar codița lungă și stufoasă cu un amestec în toate culorile curcubeului. Era cel mai frumos lucru pe care floarea noastră îl văzuse vreodată. Atât de mică, dar atât de strălucitoare.
„Bună dimineața, frumoasă floare!” i se adresă micuța pasăre. „Vin de departe și tare am mai obosit. Mă pot odihni un pic între petalele tale?”
„Sigur că da, poți să rămâi cât dorești!”
„Îți mulțumesc, ești tare bună cu mine!” îi răspunse aceasta și se cuibări între petalele galbene.
Căzu apoi într-un somn adânc, strecurându-și cioculețul sub aripioara dreaptă. Floarea soarelui aproape că își ținu respirația, atât pentru că era foarte încântată de noul ei musafir, cât și pentru că voia ca micuța pasăre să se poată odihni în voie. Așa cum spusese, venise de departe și sigur aripioarele îi obosiseră. Abia aștepta să afle mai multe despre ea, și, mai ales, abia aștepta să o audă din nou cântând. Și așa a și fost, pentru că cele două au devenit foarte repede prietene foarte bune. Pasărea i-a povestit cum a venit de la o mare distanță, tocmai din Țara Soarelui, purtată de un vânt năprasnic, iscat din senin în înaltul cerului. Rătăcită și obosită, nu și-a mai găsit drumul spre casă, aterizând în schimb pe câmpul florii-soarelui.
Deși tristă pentru povestea prietenei sale, floarea-soarelui era fericită să aibă o companie atât de plăcută. În fiecare zi se bucura să îi audă glăsciorul. Ar fi vrut ca prietenia lor sa dureze pentru totdeauna. Dar micuța prietena își dorea tare mult să se întoarcă acasă.
„Ești o prietenă tare bună, iar petalele tale m-au protejat atât de căldura amiezii cât și de frigul nopții. Însă de fiecare dată când închid ochii, îmi aduc aminte de casa mea din Soare, de familia mea și de prietenii mei. Toți mă cheamă să mă întorc, iar eu simt că trebuie să le ascult chemarea!„
„Mica mea prietenă, ești încă slăbită după lunga ta călătorie. Mai rămâi un pic, să te întremezi mai bine!„
„Știu că ții la mine și îmi vrei binele, dar eu simt că sunt deja pregătită. Așa că voi pleca mâine în zori. O să îmi fie dor de tine. Dacă îți va fi și ție dor de mine, nu trebuie decât să te uiți către Soare. Eu voi fi acolo și îți voi cânta in fiecare zi!„
Floarea-soarelui și-a îmbrățișat prietena pentru ultima dată înainte ca aceasta să plece înapoi spre casă. Înțelegea că, deși petalele ei au fost calde și primitoare, nicăieri nu-i ca acasă.
Și se spune că de aceea, în fiecare zi, floarea-soarelui privește fermecată spre Soare. Știe că acolo și prietena ei privește înapoi spre ea, și uneori, prin adierea vântului, aude purtate niște triluri fermecătoare si cunoscute.
– Vai, bunicule, ce poveste frumoasă. Dar e un pic tristă… Floarea-soarelui a rămas singură…
– Nu chiar. Se spune că la începutul lunii mai, o pasăre curcubeu coboară din Soare pentru câteva zile pe pământ. Bunicul meu a văzut când era copil o asemenea pasăre ascunsă în petalele de floarea-soarelui.
– Serios? Chiar așa? Ce drăguț că își vizitează prietena. Așa as face și eu! se emoționă Diana.
– Tare mi-aș dori să vad și eu o asemenea pasăre. Bunicule, mergem pe câmp? Poate avem noroc și noi să o vedem! rosti Mihai plin de entuziasm.
– Sigur, dragul meu! Și în drum spre câmp, vă voi povesti Legenda Dihorului.
– Are și el o Legendă?
– Sigur că da, trebuie doar sa fii curios să o afli! răspunde misterios bunicul.
Soarele se îndreaptă grăbit spre orizont, în timp ce copiii și bunicul pornesc spre câmp. Aerul e plin de insecte muncitoare, miros de verdeață și mister.
Pe data viitoare, dragilor!