Îl știți pe Marele Vultur Alb? Nici noi nu îl știam, până când am auzit această drăguță poveste, povestea unui protector al pădurii.
Se spune că într-o pădure carpatină, o familie de vulturi avea și ea un ou, așa cum au toți vulturii. Însă acest ou părea deosebit încă de la început. Era neobișnuit de mare, și cu fiecare zi ce trecea, oul creștea și mai mare. În curând nu avea să mai încapă în cuib. Cei doi părinți vulturi priveau cu îngrijorare dimensiunile din ce în ce mai mari ale oului lor. Și ca și cum nu erau ei înșiși destul de îngrijorați, toți vecinii lor vulturi erau foarte curioși să știe de ce oul lor este atât de mare.
„Vai, vecine, dar oul vostru este exagerat de mare! Sigur este ou de vultur?”
„Vai, vecine, cum vă descurcați acolo în cuib? Mai aveți loc? Oul vostru este foarte mare!”
Și totuși, într-o bună zi, oul a început să se crape. Se pare că micuța creatură era gata să iasă afară. Cu inima mică cât un purice, cei doi părinți așteptau să își întâlnească puiul. Doar că… puiul lor nu era… un pui. Din ou a ieșit un magnific vultur alb, cu un penaj imaculat și strălucitor.
„Bună dimineața, dragi părinți! Mă bucur să vă întâlnesc. Vă mulțumesc pentru grija cu care m-ați protejat. La revedere și să ne vedem cu bine!”
Muți de uimire părinții vulturi și-au urmărit „puiul” cum și-a întins aripile și a zburat spre necunoscut. Nu au avut timp sa rostească nici un cuvânt. Au rămas privind mult timp în urma lui, până când un nor apărut din senin a acoperit cerul și pe puiul lor odată cu el.
Întreaga comunitate de vulturi vorbea despre această întâmplare. Toți aveau o părere de ce vulturul vecinilor lor nu era la fel cu ceilalți pui, adică mic, golaș și neajutorat. „Probabil ca oul a fost hrănit necorespunzător!”, spuneau unii.
„Cred ca au lăsat cuibul nesupravegheat si vreo altă pasăre și-a lăsat oul acolo!”, spuneau alții.
Și câte și mai câte nu au auzit urechile celor doi părinți. Dar nu asta îi supăra cel mai tare. Nu înțelegeau de ce puiul lor a plecat din cuib. Oare nu erau niște părinți buni?
Viața în liniștita pădure carpatină și-a reluat din nou cursul zilnic. Păsările ciripeau, urșii mormăiau, veverițele ronțăiau iar porcii mistreți neobosiți căutau hrană sub covorul de frunze.
Totul până când un bubuit grozav a răsunat până în cel mai mic colțișor al pădurii.
„Ce s-a întâmplat?” își spuneau cu toate îngrijorate.
Bubuitul puternic nu prevestea nimic bun. Și în curând un altul îl urmă. Și încă unul. Și apoi altul. În curând întreaga pădure vuia de îngrijorare. Nu trecu mult și toate animalele și păsările s-au strâns în locul în care aceste bubuituri puternice apăreau. Și din păcate au înțeles ce se întâmpla.
Copacii falnici ai pădurii erau doborâți. Muncitori înarmați cu topoare tăiau unul câte unul trunchiurile copacilor, care apoi cădeau din înaltul cerului umili la pământ.
Era o tragedie. Casa lor era distrusă. Unde vor mai locui? Cine îi va mai hrăni? Cu ce greșiseră în fața acelor oameni?
„Mami, de ce ne taie copacii?” se auzi glasul unei micuțe privighetori.
Dar nimeni nu avea un răspuns la aceasta întrebare. Nu puteau decât să privească neputincioși la spectacolul tragic.
Dar cerul s-a întunecat ca prin minune. Un nor mare și alb a apărut ca din senin, acoperind soarele. Din spatele norului viețuitoarele pădurii au văzut niște aripi mari și un vultur alb uriaș care se îndrepta exact înspre ei. Pe măsură ce se apropia, era și mai mare, iar fâlfâitul aripilor maiestuoase învolbura toată atmosfera.
Tăietorii copacilor s-au înfricoșat teribil, căutându-și scăparea. Era clar că ei erau cei care îl deranjaseră pe „Marele Vultur Alb”. Au fugit lăsând în urma lor topoarele, spunând tuturor că în pădurea carpatină trăiește un mare spirit protector.
Și totuși în toiul acestei întâmplări a mai avut loc ceva important. În zborul lui înapoi spre nor, Vulturul Alb s-a oprit o secundă să își salute părinții, spectatori și ei de pe o creangă de brad ai întregii acțiuni.
„Bună dimineața dragi părinți! Mă bucur să vă reîntâlnesc.”
Și atunci a fost clar tuturor. Protectorul pădurii nu era altul decât puiul „ciudat” ieșit din oul „ciudat”. Iar cei doi părinți vulturi au devenit de atunci cele mai respectate viețuitoare din pădure. Ei au fost cei care l-au adus pe lume pe „Marele Vultur Alb”, cel care veghea asupra casei lor dragi, pădurea carpatină.
Și-uite așa am povestit,
Ceva nemaiauzit!
Sper că ți-a plăcut, copile,
Și să povestim cu bine!